In fapt


In Fapt:                                             1.


Subsemnatul Cioran Ion am dobandit in anul 1990 prin contract de vanzare-cumparare autentificat sub nr.12098/27.11.1990 la Notariatul de stat sect.4, Bucuresti si transcris sub nr.4756/1990 la acelasi notariat de la Oancea Costica, imobilul pe suprafata de 100mp compus din: 2/doua camere, holl, vestibul, baie si debara la PARTER ; 2/doua camere, holl, bucatarie, WC si camara la DEMISOL plus garaj (constr. provizorie) in CURTE, situat in str. Gramont  nr. 23, sector 4, Bucuresti. Terenul in suprafata de 100 mp. aferent constructiei, atribuit in folosinta lui Oancea Costica prin Decizia nr.603/1990 a Consiliului Popular al sect 4 Bucuresti, tr.4351/90 Not.S.4, mi s-a transmis cu acelasi titlu.


Pe terenul liber de constructii ( 94,62mp curte ) pentru care aveam la acea data un contract de inchiriere cu ICRAL Berceni, mi-am propus sa construiesc o cladire noua - parter spatiu comercial- vecina cu cladirea existenta. In Iunie 1991 am primit Avizul favorabil nr.65476/146 G/1991 de la Serviciul Urbanism al Primariei sect.4. Am inceput edificarea acestei constructii in august 1991 fara Autorizatie de Construire,


Am facut si demersul obtinerii Autorizatiei de Construire, dar mai aveam de asteptat decizia de punere in posesie pe baza Legii nr.18/1991 care s-a  materializat prin Decizia nr.119  in 20.02.1992  a Primariei Municipiului Bucuresti cu trecerea terenului in proprietatea mea (curtea de 94.62mp).


La edificarea acestei constructii  am avut acordul fostei mele sotii  Draghici Maria (fosta Cioran), care si dupa ce a cunoscut Decizia de trecere in proprietate a terenului in 1992, a optat pentru ca doar eu sa construiesc prin mijloace proprii pe terenul trecut in proprietate comuna. - (mijloace proprii insemnand sumele de bani obtinute  din vanzarea instrumentelor muzicale si instalatiilor electonice necesare pentru exercitarea profesiei mele  pe care le-am folosit pana atunci sa-mi castig venituri pentru existenta).


Edificarea acestei constructii s-a facut in regie proprie si cu sprijinul fratelui meu Cioran Constantin, absolvent al Facultatii de Constructii Civ. si Ind. Bucuresti, inginer proiectant in cadrul I.P.B. In aceasta calitate fratele meu Cioran Constantin  a intocmit proiectul tehnic de executie si verificarea conform cerintei de verificare - proiect constructii - . S-au facut lucrarile de bransament electric si instalatii in aceasta constructie, obtinand avizul nr. 3070/03.12.1991 de la IDEB, care prin reprezentantul autorizat a inaintat Dosarul .


Am inceput activitati comerciale in luna aprilie 1992  in aceasta cladire  obtinand  Avizele  Sanitar-veterinare si P.C.I. pentru acesta noua cladire de 89 mp, necesare functionarii legale in aceast spatiu, ca unitate de alimentatie publica.


Urmare a divortului intervenit intre timp, in anul 1996 eu si fosta sotie am vandut  imobilul bun comun - casa  100 mp - si terenul in suprafata de 194.62mp catre SC.Acumarina srl,  in dorinta de a rezolva si problema partajului .


In cladirea edificata (pe teren 94.62mp) devenit si sediu social, societatea mea avea activitati comerciale in derulare, nu a facut parte din fondul vanzarii si nu facea obiectul iesirii din indiviziune. Nici dobanditorul SC Acumarina srl, nu si-a manifestat interesul la acel moment sa cumpere si constructia fara autorizatie edificata de mine pe terenul de 94.62mp, dar ne-am propus sa avem o discutie in viitor in ce priveste aceasta cladire.


La cca. 7-8 luni de la incheiera actului juridic, reprezentantul asociat unic al SC Acumarina srl a decedat, iar la 11 luni dupa decesul actionarului unic ?! - S.C. Acumarina srl - a vandut acest imobil prin mandatar ?! (un cetatean irakian) familiei Bosard Mihail si Iolanda. Am fost surprins sa constat ca actul juridic intre SC Acumarina srl si fam. Bosard Mihail si Iolanda, este insotit de o schita de reprezentare, hilara  ( poate cu caracter penal..) intocmita de functionar autorizat Of. Cadastru in care - cladirea de 89 mp. (PARTER ) construita de mine fara autorizatie de construire, s-a "metamorfozat" si a luat locul -   camerei de 9 mp - DEMISOL - cladirea veche) .


Mai departe in anul 2007 Bosard Mihail si Iolanda prin Act de vanzare - cumparare autentificat sub nr.559 din 05.03.2007,  au vandut imobilul din Str. Gramont nr.23 catre S.C. "A.R.C. 2002" srl  iar aceasta societate a vandut in anul 2009 catre S.C. GOD TRUST ENTERPRISES  S.R.L. La aceasta data si cladirea edificata de mine fara Autorizatie de Construire pe terenul de 94.62mp. in proprietate  in anul 1992se afla in posesia S.C. God Trust Enterprises s.r.l. care in mod alert din luna martie 2010, mansardeaza constructia edificata de mine fara autorizatie ?! 


Insistam asupra datei edificarii constructiei in anii 1991-1992.  Cioran Ion este proprietar al constructiei prin edificarea ei la acea data, expertiza tehnica va putea constata fara echivoc vechimea de 18 ani a cladirii, precum si detalii tehnice conforme cu proiectul nostru de executie, care pe langa alte inscrisuri (Avize-serv.urbanism, proiectul tehnic de executie,facturi, marturii) fac dovada edificarii si dreptului de proprietate asupra constructiei.


Cladirea spatiu comercial (principalul meu mijloc de existenta) a ramas bun propriu al sotului constructor Cioran Ion, - (constructia fiind edificata de Cioran Ion cu mijloace proprii  pe terenul proprietate comuna a ambilor soti, dar cu consimtamantul celuilalt sot) ori prin dovedirea dreptului de proprietate asupra constructiei, reglementat prin art.492- C.civ. se dobandeste chiar daca cladirile s-au edificat pe teren fara autorizatie, dar cu acordul titularului dreptului de proprietate


Acest drept NU poate fi făcut să înceteze pe calea ieşirii din indiviziune a sotilor , pentru ca Drepturile nu mai erau in indiviziune  iar vanzarea doar  a bunurilor imobile comune (casa 100mp si teren suprafata 194.62mp), a fost solutionarea amiabila a partajului intre soti, insa acest partaj NU a creat nici un just temei (art 492 Cod Civ.) in baza caruia parata  SC God Trust Enterprises srl, sa-si poata exercita posesia unui bun luat din patrimoniul meu. 


Insist si asupra aspectului ca sotia mea  nu a cerut si nu cere drepturi asupra acestei cladiri edificata de mine , comportamentul fostei mele sotii fiind pe mai departe in concordanta cu acordul ce l-a dat in 1992, ex lege,(direct din lege).


Constatand aceasta stare de fapt si de drept, in situatia SC God Trust Enterpises nu pot fi incidente regulile enuntate in articolul 492 Cod Civil..


 


IN DREPT:



Imi  intemeiez  prezenta  pe dispozitiile  art. 492  Cod civil,  


Potrivit Legii nr. 18/1991, Legii nr.50/1991 - si art. 492 C.civ. se poate constitui Dreptul de superficie  fara a mai fi nevoie de Autorizatie administrativa,  aceasta fiind necesara numai pentru ridicarea constructiei, si nu ca o conditie pentru constituirea de drepturi reale.


Pentru determinarea regimului juridic al constructiilor edificate de unul soti prin mijloace proprii pe terenul bun comun se va tine cont si de dispozitiile legilor speciale intervenite in regimul juridic al terenurilor, pe langa dispozitiile din CODUL FAMILIEI si cele din CODUL CIVIL in acest sens ,avandu-se in vedere dispozitiile legale privind comunitatea de bunuri si cele din articolul 492 COD CIVIL ,privind prezumtia potrivit careia proprietarul terenului devine,prin accesiune , si proprietar al constructiilor edificate asupra acestuia ,daca nu exista vreo conventie sau situatie legala contrara.


In dovedirea actiunii inteleg sa ma folosesc de proba cu inscrisuri, proba cu martori in privinta faptelor materiale, expertiza tehnica, proiect tehnic de executie, facturi si bonuri achizitie materiale de constructie, planse foto de la faza inceperii edificarii pana la faza finalizarii, cercetare locala.